Istoricul Filialei

Preocuparea pentru păstrarea în memoria colectivă a eroilor căzuți pe altarul patriei române, în Județul Bistrița-Năsăud, s-a manifestat prin ridicarea primelor monumente dedicate eroilor din primul război mondial, încă din 1917 în Nepos și 1923 în Șieu .  Nu avem încă date care să certifice dacă la data ridicării primelor monumente exista vre-o legătură organizațională cu Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”,așa că înainte de toate atitudinea față de eroii Bistrițeni a fost una de natură tradițional civică.

Scurt Istoric  național – Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”

La nivel național este documentat faptul că în baza Decretului nr.4.106 din 12 septembrie 1919, statul român a adoptat măsura înfiinţării Societăţii „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război” SMECR, cu statut de persoană juridică, având nobilele misiuni de a îngriji şi păstra mormintele şi operele comemorative de război realizate, de a descoperi noi morminte ale ostaşilor căzuţi pentru patrie, de a aduce îmbunătăţiri cimitirelor eroilor şi de a organiza ceremoniale religioase şi militare. La început, Comitetul Central de Conducere a fost numit de Ministerul de Război, iar ulterior a fost ales Comitetul Central al Societăţii „Mormintele Eroilor  Căzuţi în Război” avea preşedinte executiv pe Miron Cristea, născut în localitatea Topliţa, judeţul Harghita, fost Episcop de Caransebeş, mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române şi primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 1925. Preşedinte de onoare a fost desemnată Regina Maria. Din Comitetul Central făceau parte: miniştrii de Război, de Interne, Domenii şi Culte, Lucrări Publice, Muncii, Ocrotirii Sociale; şeful Marelui Stat Major al Armatei; comandantul Corpului Jandarmeriei Rurale; comandantul Corpului Grănicerilor; secretarul general din Ministerul de Război; un profesor universitar, ales de colegii săi; cinci doamne, soţii de generali în viaţă sau decedaţi. În judeţe, oraşe şi comune s-au creat filiale ale S.M.E.C.R., conduse de comitete judeţene şi birouri orăşeneşti şi comunale.

La data de 1 aprilie 1920 a apărut primul număr al Buletinului „Cultul Eroilor Noștri”, publicație editată de Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”. Buletinul are pe frontispiciu cuvintele Reginei Maria: „Cei ce clădesc pe morți, trebuie să o facă pentru veșnicie!”.

Guvernul României a aprobat propunerile Bisericii Ortodoxe Române şi ale Ministerului de Război din 20 aprilie 1920, întărite prin Decretul-Lege nr.1.693 din 20 august 1920, de a se sărbători în fiecare an Ziua Eroilor în ziua când se sărbătoreşte Înălţarea Domnului Iisus Hristos la ceruri.

Din inițiativa Comitetului Central al S.M.E.C.R., la data de 17 mai 1923 s-a stabilit şi desfășurat ceremonia reînhumării Eroului Necunoscut.

Societatea „Mormintele Eroilor Căzuți în Război” era condusă de Ministerul de Război (după demobilizarea armatei şi trecerea ei la statutul de pace, la data de 1 aprilie 1921, s-a reînființat în Ministerul Apărării Naționale) şi de Biserica Ortodoxă Română. Societatea şi-a desfășurat activitatea sub această denumire până la data de 2 iunie 1927, când, în conformitate cu prevederile Legii asupra mormintelor de război din România, decretată cu nr.1.699, şi-a schimbat denumirea în Societatea „Cultul Eroilor”. Această lege a fost revăzută şi completată, promulgându-se la 1 august 1940 Legea Regimului Mormintelor şi Operelor Comemorative de Război. Societatea „Cultul Eroilor” şi-a schimbat denumirea în Așezământul National „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor, devenind instituție a statului.

În baza Decretului nr.48 din 29 mai 1948 al Marii Adunări Naționale a R.P.R. şi a Deciziei Consiliului de Miniștri nr.297 din 8 iunie 1948, Așezământul Național „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor, care a desfășurat activități organizatorice şi educative sub conducerea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române şi a Ministerului de Război, a fost desființat, patrimoniul său fiind trecut la Ministerul Apărării Naționale

Ministerul Apărării Naționale a înfiinţat în anul 1991 Comitetul Naţional pentru Restaurarea şi Îngrijirea Monumentelor şi Cimitirelor Eroilor, care, a obţinut statutul de personalitate juridică, prin Hotărârea nr.664 adoptată de Judecătoria Sectorului nr.1 Bucureşti, în data de 19 noiembrie 1991.

La data de 30 mai 1995, prin Legea nr.48, Parlamentul României a proclamat sărbătorirea Zilei Eroilor în ziua care se sărbătorește Înălțarea Domnului Iisus Hristos la Ceruri; după 75 de ani revenindu-se la tradiția făurită în perioada interbelică.

Cu prilejul celei de a treia Conferințe Naționale a Comitetului Național pentru Restaurarea şi Îngrijirea Monumentelor şi Cimitirelor Eroilor, în ziua de 28 noiembrie 1997 s-a hotărât schimbarea denumirii Comitetului National, în Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor”. De asemenea, s-a hotărât reluarea tradiţiei interbelice, de editare a revistei „România Eroică”, organul de presă al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”. Din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost delegaţi pentru a participa la lucrările acestei conferinţe, col. (rt.) Aurel Tănăsescu – preşedinte şi lt. col. (r.) Ioan Cordovan – vicepreşedinte. La lucrările Conferinţei Naţionale au participat veterani de război, profesori, istorici, generali din conducerea M.Ap.N., delegaţi din 34 organizaţii judeţene..

La data de 15 iunie 2004 s-a înfiinţat Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, în baza Legii nr.379 din 2003 şi a Hotărârii Guvernului României nr.635 din 2004. În ziua de 20 octombrie 2004 s-a desfășurat cea de a V-a Conferință Națională a Asociației Naționale „Cultul Eroilor”, care a adoptat noul statut şi a hotărât înfiinţarea la nivel central a Consiliului Director Central şi a Consiliilor Directoare la sectoarele capitalei, la judeţe, la municipii, oraşe şi comune. În anul 2009, prevederile statutului au fost revăzute, între altele stabilindu-se înfiinţarea în municipii, oraşe şi comune a Birourilor subfilialelor „Cultul Eroilor”.

În anul 2011, Conferinţa Naţională a A.N.C.E. a hotărât să adauge în titulatura sa numele „Regina Maria”, în semn de omagiu şi respect pentru marea contribuţie la înfăptuirea Marii Uniri din anul 1918 şi măsurile adoptate de organele puterii şi administraţiei din România pentru cinstirea memoriei ostaşilor căzuţi în războiul pentru întregire statală şi eliberare naţională.

text prelucrat după Colonel (rtr) Constantin CHIPER https://rft.forter.ro/cultura/23293

Filiala Județeană Bistrița-Năsăud „Col. Liviu Rusu”

La data de 27 decembrie 1991, în cadrul adunării generale a Filialei Județene Bistrița-Năsăud a „Uniunii Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere”, la propunerea făcută de către membri „Comitetului Director” din cadrul „Comitetului Național Pentru Restaurarea și Îngrijirea Monumentelor și Cimitirelor Eroilor”, a luat ființă „Comitetul Județean pentru Restaurarea și Îngrijirea Monumentelor și Cimitirelor Eroilor” din județul Bistrița-Năsăud.

În primul Comitet de conducere au fost aleși: col.(r.) Vlad Aurel-președinte, lt. col. (r.) Farcaș Nicolae-vicepreședinte, col.(r.) Ostahie Gheorghe-secretar, col.(r.) Danciu Ioan-compartimentul de restaurare, mr.(r.) Curtescu Gheorghe-compartimentul financiar.

Primul plan de activitate, a fost aprobat de către președintele filialei U.N.C.M.R.R. (generalul de bg. (r.) Ghircoiaș Paul) și văzut de către prefectul județului (ec. Groșan Gheorghe.) la data de 24 iulie 1992.

Noua denumire de Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” a fost stabilită prin Statutul din 2013, ocazie cu care „Comitetul Județean pentru Restaurarea și Îngrijirea Monumentelor și Cimitirelor Eroilor” și-a schimbat denumirea în Filiala Județeană Bistrița-Năsăud a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” , ulterior primind denumirea de „Colonel Liviu Rusu”.

În anul 1995 a avut  loc o primă reorganizare, ca urmare a cererii de demisie a col. (r.) Ostahie Gheorghe și decesul lt.col. Petrescu Toader. Au fost aleși în funcția de secretar lt.col.(r.) Ioniță Flore iar col.(r.) Danciu Ioan ca vicepreședinte cu activitatea economico-financiară.

În anul 1997 când, în urma decesului fostului preşedinte, col. Aurel Vlad, s-a procedat la alegerea unei noi conduceri. Şedinţa a fost condusă de către preşedintele Asociaţiei Judeţene a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere „General Grigore Bălan”, col. (rt.) Andreica Ioan. În urma propunerilor s-a ales noul Comitet Judeţean pentru Îngrijirea şi Restaurarea Monumentelor şi Cimitirelor Eroilor, în următoarea componenţă: col. (rt.) Aurel Tănăsescu – preşedinte, lt. col. (rt.) Gheorghe Curtescu – prim-vicepreşedinte, col. (rt.) Eugen Anton – vicepreşedinte cu probleme economice, lt. col. (r.) Ioan Cordovan – vicepreşedinte cu probleme de conservare şi construcţii de noi monumente, col. (rt.) Ioniţă Florea – secretar, col. (rt.) Ioan Proşa – preşedintele comisiei de cenzori, plt. maj. (r) Vasile Dorgo – membru, plt. maj. (r) Ioan A. Pop – membru.

În anul 2002, ca urmare a demisiei preşedintelui, col. (r) Aurel Tănăsescu, s-a procedat la convocarea Conferinţei Judeţene a Asociaţiei „Cultul Eroilor”. Cu acest prilej s-a ales noua conducere, compusă din: preşedinte – lt. col. (r.) Ioan I. Cordovan; prim-vicepreşedinte – col. (rt.) Alexandru Misiuga (veteran de război); vicepreşedinţi: col. (r.) Florentin Archiudean și prof. Tompa Elena; Secretar – Flore Liviu; Membri – Prof. Negruşeri Vasile, mr. Belean Florentin, cpt. Mărăndel Mihai, lt. col. Anca Leon, col. (r.) Dobre Ioan, col. (comisar șef) Olariu Liviu, prof. Adrian Mănarcă – redactor şef la Răsunetul, prof. Dorel Cosma, solista de muzică populară Valeria Peter Predescu, solista de muzică populară Cornelia Ardelean, redactor Lazăr Ioan – cotidianul Răsunetul, preot protopop Alexandru Vidican, prof. Barteş Domiţian – Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistrița-Năsăud și  preot Marica George; comisia de cenzori – Şonfelian Constantin, lt. Rus Marcel și col. (r) Proşa Ioan.

La Conferința Națională „Cultul Eroilor” desfășurată în luna iulie 2006, la București, președintele Asociației Județului Bistrița-Năsăud, col.(r.) Ioan Cordovan a primit Ordinul „Crucea Memoriei, acordat de Comitetul Republican al U.P.C.M. (1991-1992) al Republicii Moldova, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la declanșarea războiului de pe Nistru (Conflictul din Transnistria).

La începutul lunii Aprilie 2010 s-a ales o nouă conducere în următoarea componenţă: preşedinte; col. (r) Cordovan Ioan , prim-vicepreşedinte : prof. Gălăţean Nicolae;vicepreşedinți: prof. Seni Ioan și lt. col. Dascălu Traian din Brigada 81 Mecanizată ; secretar – col. (r) Văcaru Vasile –membri: col. (r) Măgeruşan Vasile, col. (r) Birişiu Ioan, prof. Retegan Macedon, prof. dr. Cosma Dorel, col. (r) Gaftone Ioan, ziaristul Florin Săsărman, col. (r) Pop Nicolae, Cherecheşiu Gheorghe – redactor TVR 1, col. (r) Lăzăroaie Ovidiu – redactor „Mesagerul de BN”, preot protopop Vidican Alexandru –protopopiatul Bistriţa, preot protopop Dâmbu Ioan –protopopiatul Năsăud, preot profesor Nicolae Feier–protopopiatul Bistriţa, comisar şef Olariu Liviu, pr. Şomodean Iuliu – preotul garnizoanei Bistriţa, mr. Mărăndel Mihai–şeful de stat major al Batalionului 812 Infanterie „Bistriţa”– referent Fabi Adrian– preşedintele comisiei de cenzori;preotul Marica George şi Şonfelian Constantin, membri ai comisiei de cenzori. 

La alegerile din anul 2012, au fost aleși în biroul executiv: col (r) Vasile Măgerușan – președinte; prof. Gălățeanu Nicolae – prim-vicepreședinte;  prof. Ioan seni și col Gheorghe Tanco – vicepreședinți; col (r) Alexandru Tohati – secretar; col (rtr) Ioan Birișiu, comisar șef Liviu Olariu, protopop preot Alexandru Vidican, preot Nicolae Feier, prof. senior editor Adrian Mănarcă, plt adj. Vasile Zbâncă, jurist Marius Chiuzan, col (r) Pop Nicolae, col (r) Mircea Câmpeanu, lt. Col. Mihai Mărăndel, col (r) Florentin Archiudean și plt. maj. Marcel Avram – membrii.    

În anul 2017 au avut loc alegeri la nivelul filialei, ocazie cu care au fost aleși în biroul executiv: col (r) Vasile Măgerușan – președinte; col (r) Gheorghe Tanco – prim-vicepreședinte; prof. Seni Ioan, prof. senior editor Adrian Mănarcă, col (r) Nicolae Pop, Col (r) Ioan Boțan și col (r) Ioan Cosma – vicepreședinți; jurist Marius Chiuzan – secretar executiv; lt. col. Mihai Mărăndel, lt. Col. Mihaiu Sorin, Alberto Manea, Florin Hodoroga, Sabin Ivan, preot Cristian marțian, plt. adj. pr. Sorin Suci, m.m. Mihai Bâlc, Dorin Dologa, Bogdan Bejenariu și Vasile Zbâncă – membrii.

14 sept 2019, în urma demisiei domnului col. Rz.Vasile Măgerușan  a fost ales un nou președinte de filială: Președinte : Col. Rz. Gheorghe Tanco,

În decembrie 2019 a fost ales un nou Birou Executiv format din: președinte col. (r) Tanco Gheorghe; prim-vicepreședinte col. (r) Dospina Marian; secretar executiv col. (r) Neagoș Felician; vicepreședinți col. (r) Boţan Ioan, Ec. Pupeză Viorel,  preot protopop greco-catolic Frişan Ioan, prof. Rus Cristina; membri: plt. adj. pr. Suci Sorin,preot militar Marțian Cristian,  plt. adj. Petrovan Paul, col. dr. (r) Anca Leon, ec. Șanta Gheorghe, Calu Mircea col. (r) Chira Ioan; redactor-şef al organului de presă şi purtător de cuvântjr. Marius Chiuzan, membri supleanțiplt. adj. pr. Bejinaru Bogdan şi elevul Pop Vlad.

Activitatea de legitimare și înscriere juridică la Registrul Asociațiilor și Fundațiilor s-a desfășurat în perioada 2019-2020 , data de 18 februarie 2020 fiind data intrării în funcțiune a primul statut al Filialei Județene Bistrița-Năsăud „col. Liviu Rus” a Asociației Naționale Cultul Eroilor Regina Maria. Activitatea a fost coordonată de Dl. Col. Rz. Tanco Gheorghe președinte al filialei la acea dată și un grup de inițiatori, membrii fondatori, format din dnii. Col. rz. Cordovan Ioan și Dospina Marian

În anul 2023 a fost ales un  nou Birou Executiv :Col. (r.) Gheorghe TANCO – președinte;Col. (r.) Marian DOSPINA – prim vicepreședinte;Prof. Ioan SENI – vicepreședinte;Ec. Viorel PUPEZA – vicepreședinte;Ec. Gheorghe ȘANTA – vicepreședinte;Prof. Cristina RUSU –  vicepreședinte;Col. (r) George AS – secretar executiv;Preot Ioan Cristian MARȚIAN – membru;Preot Crin-Triandafil,HEODORESCU – membru;Preot Ioan Vasile FRIȘAN – membru;Col (r) Cornel MOLDOVAN – membru; Prof. Elena M. CÎMPAN – membru;Lt. col. Răzvan ZEGLEANU- membru;Plt. adj. pr. (r) Traian FLOREA – membru;Plt. adj. pr. (r) Paul PETROVAN – membru;Plt. adj. pr. (r) Bogdan BEJINARU – membru supleant;Sg. Vlad POP- membru supleant;Col. (rz.) Ioan Lucian PETRAȘ- purtător de cuvânt

Acțiuni semnificative

Începând cu anul 1990 s-a reînceput activitatea de ridicare și întreținere a monumentelor în județ:Salva (1990), Feldru (1992), Șieuț (1992), Josenii Bârgăului (1992), Ilva Mare (1992), Matei (1992), Măgurele (1993), Dumitra (1995), Reteag (1995), Rodna (1995), Maieru (1997), Brăteni (1997), Chiuza (1998), Chiraleș (1998), Spermezeu (1998), Prundu Bârgăului (1998), Șanț (1998), Rodna (1998), Ciceu Corabia (1999), Mărișelu (1999), Miceștii de Câmpie (2000), Cociu (2000), Breaza (2000), Dumbrăvița (2000), Pinticu (2001), Jeica (2001), Rusu Bârgăului (2001), Coșbuc (2001), Beclean (2001), Căianu Mic (2002), Runcu Salvei (2001), Leșu (2003), Parva (2003), Rebra (2003), Malin (2004), Rebrișoara (2004), Ocnița (2004), Sântioana (2004), Chintelnic (2007), Bârla (2007), Dumbrăveni (2007), Sărățel (2009), Bistrița (2009), Șintereag (2010), Căianu Mare (2010), Șieu (2010), Mocod (2010), Cristeștii Ciceului (2010), Gledin (2011), Perișor (2011), Zoreni (2016), Zagra (2019). Troițe în: Salva (1990), Ilva Mare (1992), Josenii Bârgăului (1992), Măgurele (1994), Rusu Bârgăului (1995), Maieru (1997), Jeica (2001), Sântioana (2004).

În anul 2006 a fost refăcut din temelii monumentul eroilor din Telciu,  distrus de către trupele și administrația horthystă, ce au ocupat Ardealul de Nord în urma aplicării Dictatului de la Viena din 30 august 1940, pentru simplul motiv, că soldatul român aflat pe monument călca cu piciorul pe stema imperiului Austro-Ungar.

La Tiha Bârgăului, pe Gruiul Mare, din inițiativa P.S. Episcop Vicar  Vasile Someșanul, în anul 2005,  a fost sfințit un monumentul dedicat celor 60 eroi români din Primul Război Mondial, uciși în acest loc.

După o documentare de aproape 10 ani, în vara anului 2011, a fost lansată prima monografie a monumentelor dedicată eroilor din județul Bistrița-Năsăud, intitulată sugestiv ”Recunoștință pentru eroi”, lucrare întocmită de col. (r) Ioan Cordovan și prefațată de către generalul de bg. Petre Stoica – președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” care a participat personal la festivitatea de prezentare a cărții în fața unei asistențe impresionante de cadre militare active și de rezervă, precum și personalități civile din județul Bistrița-Năsăud.

Tradiții

  1. Filiala Județului Bistrița-Năsăud a organizat anual, începând cu anul 2016, în incinta Muzeului memorial „General Grigore Bălan” din Blăjenii de Sus, simpozionul „Eroii Județului Bistrița-Năsăud, eroii neamului românesc”, unde au prezentat expuneri reprezentanți ai filialei noastre, Liga Scriitorilor Români – filiala Năsăud, Despărțământul ASTRA Năsăud, Arhivele Județene Bistrița-Năsăud, Protopopiatul Ortodox Român Bistrița,  profesori și studenți din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.;

2. Concursul Eroul din Familia /Localitatea mea, a fost organizat începând cu anul 2020 de d-na Profesoară Rusu Cristina – ediția nr.VI în derulare

3. Revista: Eroii Neamului Nostru  nr. 1 în  2020, în 2025 urmează nr.7

Președinți și membri de onoare

Președinți de onoare

col.rtg.Cordovan Ioan

Bibliografie:

La cei 80 de ani pe care ii împlinește în acest an, domnul Ioan Cordovan, colonel în retragere, demonstrează energia și entuziasmul unui tânăr de 20 de ani. Activează nu numai ca președinte de onoare al filialei implicat în majoritatea proiectelor noastre ci și ca președinte ales al Despărțământului Astra Bârgău, o tânără asociație, care unește de câțiva ani intelectualitatea de pe Valea Bârgăului și al cărei act de naștere și înregistrare juridică poartă nu doar amprenta domniei sale ci și întreaga lui energie pozitivă.

Biografia domniei sale este una destul de stufoasă care se proiectează în primul rând pe tenacitatea luptei cu sine pentru autodepășire. Iar din această luptă a apărut o adevărată bibliotecă cu lucrări de certă valoare, pe tematică istorică. Această energie pozitivă s-a consumat prin frumoasa și permanenta evoluție de la statul de subofițer la cel de ofițer superior, la autorul a peste 20 de lucrări și câteva zeci de articole de istorie locală și națională rezultat al studiului a mii de pagini „acoperite” cu praful arhivelor naționale sau particulare dar și prin permanenta implicare în diverse proiecte particulare sau organizaționale.

Familia:

„Subsemnatul sunt al doilea copil din patru al unei familii de oameni muncitori și modești. Tata, Ioan Cordovan, actualmente decedat a fost maistru tâmplar de mobilă și mama, Domnița Cordovan, tot decedată, a fost casnică. M-am născut în anul terminării celui de-al Doilea Război Mondial, la data de 17 august 1945, în localitatea Unirea (fosta localitate „Latina Superior”, „Wallendorf”, „Aldorf”-astăzi devenită cartier al Municipiului Bistrița), județul Bistrița-Năsăud.

Școala Generală am urmat-o în cadrul „Liceului Mixt “ din Bistrița (astăzi Liceul Liviu Rebreanu”-un liceu etalon al județului Bistrița-Năsăud), fiind ultima promoție cu 7 clase.

Liceul l-am urmat în Șimleu Silvaniei, în cadrul Liceului Teoretic”Simion Bărnuțiu”, pe care l-am absolvit cu diplomă de bacalaureat, în anul 1968.

Școala Militară de Muzică “Iacob Mureșianu”-București-cu durata de 5 ani am urmat-o în perioada 1959-1964.

Fiind subofițer activ, la Muzicile militare din garnizoana Cluj-Napoca, în Brigada 5 Artilerie Antiaeriană-1964, ulterior la cea din Brigada 69 de Artilerie Grea,  din Șimleul Silvaniei (1964-1968), ministrul Apărării Naționale mi-a aprobat să urmez cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu”-arma Infanterie din Sibiu, cu durata de 3 ani, pe care am absolvit-o în anul 1974. Am mai urmat și cursuri de perfecționare profesional-militare cu durata de 4 luni și de 6 luni în București.

Cu ocazia intervenției armatei URSS în 1968 în Cehoslovacia, în luna decembrie 1968 am fost mutat în noul Regiment 221 Mecanizat din Bistrița, unde împreună cu alți colegi am înființat Muzica Regimentului 221 Mecanizat…”

Căsătorit cu Aurelia de aproape 60 de ani, are o familie foarte frumoasă, cu trei copii, toți licențiați. Băiatul cel mare, Claudiu I. Cordovan, se află din 2010 în S.U.A., cu toată familia, băiatul mijlociu, Sorin Silviu Cordovan este economist, doctor în Științe bancare a fost directorul general al Grupului Bancar B.C.R.-Transilvania Vest, în prezent lucrând în mediul privat în calitate de expert în insolvență, iar fata cea mică, Mihaela Claudia Cordovan, este cadru militar activ în cadrul Comandamentului Diviziei 4 „GEMINA” din Cluj-Napoca .

Bunicul Ioan Cordovan are 2 nepoate și un nepot. Andra Cordovan, absolventă a Facultății de psihologie din cadrul Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca,  Georgiana Noje, elevă în clasa a X-a și nepotul, Cordovan C. Andrei, absolvent al unei facultăți americane, în prezent fiind însoțitor de bord în cadrul flotei aeriene americane.

Cariera:

A fost subofițer activ, la Muzicile militare din garnizoana Cluj-Napoca, în Brigada 5 Artilerie Antiaeriană-1964, ulterior la cea din Brigada 69 de Artilerie Grea,  din Șimleul Silvaniei (1964-1968).

În anul 1974, în urma susținerii examenului de absolvire a Școlii Militare de Ofițeri Activi “Nicolae Bălcescu” din Sibiu, a fost înaintat la gradul de locotenent și repartizat în Regimentul 221 Mecanizat din Bistrița, unde a îndeplinit mai multe funcții, începând cu cea de comandant de pluton, locțiitor comandant de companie infanterie, ajutor șef serviciu, șef de serviciu și ulterior cea de locțiitor al comandantului pentru logistică.

„În întreaga mea activitate de militar, de subofițer de muzică, timp de 10 ani și cea de ofițer, din perioada anilor 1974-1996, am participat direct în procesul de instruire, educare, alfabetizare a militarilor în termen, neștiutori de carte, fiindcă am avut parte și de astfel de realități, am participat la foarte multe aplicații militare, la munci în economia națională, la munci agricole în Bărăganul țării și Balta Brăilei, am desfășurat activități culturale și educative cu militarii în termen, inclusiv prin participarea la Festivalul Național “Cântarea României”, am participat la acțiuni de salvare a populației din județ, la inundațiile  din 1974 și 1975, am activat în Comisia Județeană de tenis de câmp, fiind și arbitru categoria I-a. ”

În anul 1995 a fost numit pe funcția de locțiitor al comandantului pentru logistică la Divizionul 815 Artilerie din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată, în garnizoana Dej.

Un an mai tarziu, în luna martie 1996, a fost mutat la ordin, pe funcția de șef de serviciu, în cadrul Secției Logistică la Comandamentul Corpului 7 Armată “General Nicolae Șova” din garnizoana Dej, Corp ce avea o responsabilitate pe 7 județe din Transilvania de Nord.

În luna august 1996, îndeplinind condițiile de pensionare a fost trecut în rezervă, cu drept de pensie militară de serviciu.

Începând cu luna ianuarie 1997 s-a înscris și a activat cu răspundere în Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere “General Grigore Bălan” Bistrița-Năsăud, precum și în cadrul Asociației Naționale Cultul Eroilor “Regina Maria”-filiala Județului Bistrița-Năsăud.

Tot la începutul acestui an 1997, prin concurs a reușit activeze ca  redactor la cotidianul bistrițean “Mesagerul de B.N.”, moment care i-a permis să practice meseria de ziarist și ulterior și cea de scriitor timp de 20 de ani, alături de calitatea de pensionar militar.

Activitatea publicistică: ziarist, autor de  carte de istorie, realizator de emisiuni radio și TV

Începând cu anul 1997 a lucrat în presa scrisă, ca redactor la ziarele bistriţene ”Răsunetul” şi “Mesagerul”, iar la săptămânalul de investigaţii ”Atac de Bistriţa” a îndeplinit funcţia de redactor şef până în anul 2005.

În paginile cotidianului “Răsunetul”, a iniţiat împreună cu prof. Adrian Mănarcă, la care s-a alăturat și colonelul (r.) Dorin Filip, suplimentul „LUNETA”.

Împreună cu colonelul (r.) Dorin Filip a organizat şi ţinut la postul de RADIO-21 din Bistriţa, emisiunea săptămânală de radio dedicată armatei, poliţiei, pompierilor şi jandarmilor din judeţul Bistriţa-Năsăud.

În activitatea de jurnalist, a publicat foarte multe materiale cu tematică istorică, în revistele de profil din ţară, dar şi în revista “AGERO” din STUTGARDT.

În perioada septembrie 2012-septembrie 2013 a iniţiat şi realizat la postul de televiziune “TV-Bistriţa”, emisiunea bilunară, în direct şi reluată zilnic “ISTORIE ŞI DESTIN”, cu aspecte istorice, specifice judeţului Bistriţa-Năsăud, emisiune ce a totalizat peste 100 de ore de transmisie și cu o mare audienţă.

A scris foarte multe articole și materiale pe care le-a și prezentat pe postul de Radio Someș și pe posturile de televiziune: Ardeal TV, T.V. Bistrița, AS Tv., TL 21 Bistrița, Radio România Internațional, precum și în foarte multe simpozioane organizate în Bistrița, Prundu Bârgăului, Josenii Bârgăului și Năsăud.

A fost inițiatorul, alături de col. (r.) Vasile Măgerușan și col. (r.) Tanco Gheorghe,  ridicării bustului generalului erou Grigore Bălan, amenajării unui muzeu memorial în satul natal al generalului, Blăjenii de Sus și ridicării monumentului bust al colonelului Liviu Rusu, patronul spiritual al Filialei Județene Bistrița-Năăsud  Cultul Eroilor „Colonel Liviu Rusu”.

Fiind primul scriitor militar de după cel de-al Doilea Război Militar din garnizoana Bistrița, în anul 2014 a fost primit în Liga Scriitorilor Români Cluj-Napoca, Filiala Năsăud, cu 20 de cărți scrise în calitate de autor și coautor de carte cu tematică de istorie militară specifică  Transilvaniei și județului Bistrița-Năsăud.

În anul 2023, la Gala premiilor municipiului Bistrița, cartea intitulată „Un secol de prezență militară în Garnizoana Bistrița” care poartă și semnătura dumnealui alături de alți doi colegi a fost premiată la domeniul CULTURĂ.

Tot în acest an, această carte a fost premiată cu premiul național „Eroul Căpitan aviator Alexandru Manoliu” de către Asociația Națională Cultul Erpoilor „Regina Maria”, premiul fiind înmânat de către fiul eroului, prof. univ. dr. Radu Manoliu, de la Universitatea din Amsterdam.

Cele mai importante titluri de carte/articole apărute sub semnătura domnului Cordovan în calitate de autor sau coautor:

  1. „Recunoștință pentru Eroi” Editura EIKON-Cluj-Napoca 2011
  2. Fabricat în Runcul Salvei”-coautor, împreună cu dr.în istorie Adrian Onofreiu. O monografie a comunei Runcu Salvei, cu mai mulţi coautori şi prefaţată de prof.univ.dr.Ioan Aurel Pop, membru corespondent al Academiei Române.

3. “Şi ei sunt ai noștri”-coautor, împreună cu, col.(r.) Vasile Măgeruşan

4.”Rolul Regimentului Grăniceresc Năsăudean în procesul de organizare economică, evoluție socială și politică a acestei provincii, care astăzi se numește județul Bistrița-Năsăud”, material prezentat în “ANUARUL BÂRGĂUAN-Ştiinţă, Cultură, Arte şi Literatură, Anul IV, Nr.4, 2014-BÂRGAIELE ÎNTRE ISTORIE ŞI PREZENT-. Editura EIKON-Cluj-Napoca 2014.

5.-“Pe văile, Bistrița și Someșul Mare, de la flinta cu cremene la arma cu laser.

6.-“Povestea lui Carol al II-lea. De pe frontul din Ungaria, Carol ajunge în garnizoana Bistrița

7.”Ținutul Bistriței și Năsăudului ca putere militară în istorie”, material publicat în ziarul online “BISTRIŢA NEWS” la data de 30 mai 2014

8.“Cetățeni români în armatele străine”, material publicat în ziarul online “BISTRIŢA NEWS” la 5 septembrie 2013.

9. “Bejenarii Bistrițeni și Năsăudeni în Bucovina”, material publicat în ziarul online “BISTRŢA NEWS” la 18 august 2013.

10.”Căpitanul Matei Eminescu(la Bistriţa), material publicat în ziarul online ”BISTRIŢA NEWS” la 3 august 2013.

11.”Golgota bisericii românești din Ardealul de Nord sub ocupația Horthystă” (1940/1944), material publicat în ziarul online “BISTRIŢA NEWS” la 5 aprilie;

12.”Județul Bistrița-Năsăud în timpul administrației Horthyste” (septembrie 1940-octombrie 1944),material publicat în ziarul online “BISTRIŢA NEWS” la 20 martie 2013 ;

13.”Armata Română în bătălia de la Stalingrad”, material publicat în ziarul online”BISTRIŢA NEWS” la 2 februarie 2013.

14.”Regimentul grăniceresc năsăudean”, material publicat în ziarul online “BISTRIŢA NEWS” la data de 25 octombrie 2012 ;

15. Împreună cu col. (r.) Vasile Măgerușan a scris cartea „Revoluția și Războiul civil din actualul județ Bistrița-Năsăud., din perioada 1848-1849.”

16. Împreună cu col. (r.) Tanco Gheorghe și col. (r.) Dospina Marian a scris cartea „Un secol de prezență militară românească în garnizoana Bistrița”-1919-1940-vol.I.

Ordine și Medalii primite:

-Medalia”Meritul Militar”-clasele II si I;

-Ordinul”Meritul Militar”-clasele III, II si I;

-Ordinul”Crucea Memoriei”-(Brevet nr.485/02.07.2006), acordat de Comitetul Republican al U.P.C.M. (1991-1992) al Republicii Moldova, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la declanșarea războiului de pe Nistru (Conflictul din Transnistria).

-Medalia Jubiliară “90 de ani de la Crearea Statului National, Suveran, Independent si Indivizibil”-România Mare-(1918-2008)-Regele Ferdinand -I- Întregitorul; (Medalie acordata de Asociația Națională “Cultul Eroilor”-România);

-Medalia Jubiliară “90 de ani de la crearea Societății Mormintele Eroilor Căzuți în Război ” (1919-2009)-președinte de Onoare și Ocrotitoare a societății fiind M.S.Regina Maria (1875-1938). (Medalie acordată de Asociația Națională “Cultul Eroilor”-România).

-„Emblema de Onoare” acordată de către „Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere” M.Ap.N.

Membri de onoare

Prof. Dr. Mircea Gelu BUTA

Preot. prof. Nicolaie FEIER

Profesor Ioan SENI

Ec. Gheorghe ȘANTA

ing. Ion BOB

gl. bg. Ioan SCURT

Adresa​

Bistrița, bulevardul Republicii nr.3-5

Jud. Bistrița-Năsăud

Work Hours

Luni-Vineri: 7am – 7pm

Nume de telefon

Președinte Filială: Tanco Gheorghe 0745541220

Prim-vice președinte. Dospina Marian 0740148569

Secretar Sas George 0745350401


Trimiteți propuneri

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.