Despre Noi:

O echipă formată din: 56 Membri cotizanți, 75 Membri simpatizanți, colaboratori instituționali : Brigada 81 Mecanizată „Gl. Grigore Bălan”, Asociația Cadrelor Militare in Rezervă și în Retragere „ Alexandru Ioan Cuza”, Filiala Județeană Bistrița-Năsăud „General Grigore Bălan”, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități -Bistrița, Asociația ASTRA Despărțământul Năsăud, Asociația ASTRA despărțământul Bârgău, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria Municipiului Bistrița, Centru Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Centrul Cultural Municipal Bistrița, Complexul Muzeal Județean Bistrița-Năsăud, și Sponsori – ocazional.

Membri în biroul executiv

Însemne heraldice

Steag de identificare

Fanion

Monedă comemorativă

Liviu Rusu(n.1898-d.1992), a fost un brav ofițer român participant la ambele războaie mondiale, decorat cu ordinul militar „Mihai Viteazul”. A fost mai întâi voluntar în Garda Națională Română a Comitatului Bistrița-Năsăud, implicat sufletește în organizarea activităților premergătoare Actului Marii Uniri de la 1918, ulterior s-a înrolat în prima structură militară românească din Bistrița, Regimentul 84 Infanterie, cu care a participat la campania din Ungaria 1919-1920.

Destinul colonelului Liviu Rusu se împletește cu cel al românilor din Transilvania, încadrat în armata maghiară la începutul războiului, activ entuziast în realizarea Marea Unirii, a trăit drama cedării fără lupte a Ardealului din 1940, a rămas în armata română cu care s-a retras în regat, a luptat pentru România pe frontul din est și din vest, a primit cu demnitate „cuțitul comuniștilor” în suflet, fiind trimis la reeducare pentru că a luptat pentru România pe frontul din Est.

Într-un interviu acordat, la 18 noiembrie 1983 : „Sunt născut în 6 iunie 1898, în Comuna grănicerească Poienele Zăgrii, Județul Bistrița-Năsăud, din părinții Ioan Rusu, paroh gr.cat. al Comunei Poienile Zăgrii și al Supliciului, și soția sa Maria, născută Zinvelin, fiica preotului Ioan Zinvelin din Comuna Zagra. Tata, originar din Mintiul Român, fiul învățătorului Dumitru Rusu, s-a născut în 1866 și a decedat în 1924; înmormântat în cimitirul Bisericii din Comuna Lușca. Mama s-a născut în 1870 și a decedat în 1911; înmormântată în cimitirul Bisericii din Zagra”.

Col. Liviu Rusu a pășit pragul Școlii elementare în anul 1904, două clase la Șieu-Odorhei și alte două la Nimigea, ambele școli de Stat cu limba de predare maghiară. Cursurile liceale le-a parcurs în perioada 1908-1916 la Gimnaziul superior greco-catolic românesc din Beiuș.

Recrutat  și încorporat în Armata Austro-Ungară, după 8 săptămâni de instrucție la Regimentul 63 Infanterie din Bistrița, a fost trimis la Școlile militare de ofițeri din Alba Iulia și Debrețin, unde a obținut rezultate bune, fiind astfel înaintat la gradul de caporal. În anul 1917 a fost trimis pe Frontul italian, „trăind” înfrângerea de la Isanzo-Piave din partea italienilor, la 14 iunie 1918. Îmbolnăvit de malarie în Delta Râului Piave, a fost evacuat la Cluj și apoi la Spitalul Militar din Bistrița, avea gradul de plutonier.  În noiembrie 1918 a fost unul dintre primii voluntari ai înființării Gărzii Naționale Române din Bistrița.

În anul 1918, în Senatul Național Român al Comitatului Bistrița-Năsăud au fost aleși atunci: memorandistul Dr. Gavril Tripon (președinte), iar membri Dr. Vasile Pahone, Dr. Leon Scridon Sr., Prot. gr.- cat. Dionisie Vaida,  Past. ort. Grigore Pletosu, Dr. Alexandru Pop și secretari (notari) Dr. Victor Moldovan, Emil A. Chiffa, Dr. Ioan Lazăr, Pr. Ioan Petringel și cont. Aurel Belteag, casier Ioan Corbu.S-a constituit și Garda Națională Română a Comitatului Bistrița-Năsăud: Dr. George Triff (comandant), apoi membri Lt. Grigore Bălan, Lt. Cornel Ordare, Lt. tehnic Emil Mănăstireanu, Lt. dr. Emil Rebreanu ( a nu se confunda cu eroul), Lt. Alexandru Tarța, Slt. dr. Victor Man, Stagiar (am văzut, Plutonier) Liviu Rusu, Slt. George Tabără și alții.

Era prea tânăr Liviu Rusu ca să participe la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia în calitate de „membru de drept” sau „delegat”; și-atunci, a participat „în delegația de țărani  din satul meu (Poienile Zăgrii, n.n.) la Alba Iulia să facem Unirea cea Mare”, după propria-i mărturisire. S-au urcat în tren în acea zi istorică, în marea de drapele românești-tricolore și printre necontenitele ovații, precum „Vrem Unirea cu Țara-Mamă!” și „Trăiască România Mare!”, viitorul Col. Liviu Rusu i-a distins „pe viu” pe Ep. dr. Iuliu Hossu, pe unii oameni politici ca Iuliu Maniu, Șt. Cicio-Pop, Vasile Goldiș și alții, și-i amintește pe colaboratorii căci ca militar: Octavia Sălvan, devenit profesor la Școala Normală de învățători din Năsăud, viitorul general-erou Grigore Bălan, … îi trece prin minte chipul martirului de la Ghimeș – Făget (14 mai 1918), Emil Rebreanu, pe care-l cunoscuse personal.

La 4 februarie a fost mobilizat ca sublocotenent în Regimentul 84 Infanterie din Bistrița, component al Diviziei 16-a a Comandamentului General Teritorial de la Sibiu – în frunte cu G-ral Ioan Boeriu, iar la 1 iulie 1919 va fi primit ca activ în Armata Română, aducându-și aportul la reorganizarea ei și la ridicarea moralului de pregătire militară în condițiile înfăptuirii României Mari, principala misiune fiind de a întări frontiera vestică a României, parcă dintr-o povestire.

În anul 1940 Liviu Rusu a trăit și reversul medaliei: România a fost „ciuntită” teritorial în trei locuri; 26 iunie 1940, „nota ultimativă” a Guvernului sovietic adresată României, prin care Basarabia și Bucovina de Nord intrau în componența URSS; iar la 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena  Transilvania de Nord-Vest este cedată Ungariei horthiste, ca o consecință a Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939.

În zilele fierbinți ale Dictatului de la Viena, Col. Liviu Rusu se afla în Garnizoana Bistrița, comandant al Părții sedentare a Regimentului 1 Grăniceri, deținând gradul de maior. Partea sedentară cuprinde tot ce trecea peste necesarul Părții operative (excedentul de ofițeri și trupă, depozite); la 1 septembrie 1940  a primit misiunea să părăsească Garnizoana Bistrița, cu destinația Sibiu. La 21-23 ianuarie 1941, fiind comandant al Batalionului II din Regimentul I Vânători, a participat direct la lichidarea „rebeliunii legionare”, în urma căreia Ion Antonescu a rămas singur la putere.

Având gradul de maior la Regimentul 1 Vânători ”Principele Moștenitor Ferdinand”, pe câmpul de luptă Cf. ID 2886/1941 i s-a conferit Ordinul Mihai Viteazul Cls. III, pentru curajul, abnegația și sângele rece în conducerea batalionului său în luptele de la Bacalovi și cota 102. După intrarea României în Războiul II Mondial, a luat parte la eliberarea Basarabiei, ajungând până la Odesa (4 august-16 octombrie 1941); la 3 septembrie a fost rănit și evacuat apoi la Comandamentul Corpului 6 Armată Teritorial de la Sibiu, unde, la 20 martie 1943, a fost avansat la gradul de locotenent-colonel.

În 24 iulie 1944, ca mobilizat, a fost trecut la Armata de Operațiuni Ardeal, la Statul Major  al Comandamentului General, din anul 1945 activând în cadrul Cercului Militar Teritorial al Județului Năsăud, disponibilizat fiind la 14 august1946¸ iar în 28 iulie 1947 a fost avansat la gradul de colonel (în Rezervă) și pensionat.

De-a lungul carierei sale, Col. Liviu Rusu a fost decorat cu ordine și medalii, dintre care Coroana României în grad de Cavaler (1920); Coroana României în grad de Ofițer (1936); Ordinul „Mihai Viteazul” (1941), iar mai târziu, ca Veteran al celor două Războaie Mondiale, Steaua Republicii Socialiste România (1978) și altele.

Comuniștii de după 6 martie 1945, l-au condamnat la un an de „muncă forțată pentru reeducare” la Canalul Dunăre-Marea Neagră, Penitenciarul Gateș (11 februarie 1952-13 februarie 1953), pentru vina de a lupta pentru România în campania din Est și că n-a știut răspunde la întrebările Securității: „câți ruși ai omorât?”, „de ce nu ai refuzat executarea ordinelor potrivnice ideilor socialiste?” 

Își doarme somnul de veci în Cimitirul Central din Bistrița, unde a trecut în neființă la 4 martie 1992

Prof. univ. em. dr. Ironim MARȚIAN,

Societatea cultural‑științifică „Virtus Romana Rediviva” din Cluj‑Napoca